Grădiniţa particulară versus grădiniţa de stat-Partea a-II-a

Povesteam în articolul precedent cum a decurs încercarea noastră nereuşită de a-l înscrie pe Mihnea la o grădiniţă de stat, la vârsta de trei ani. A trecut un an şi după mai multă pregătire psihologică am reîncercat. Pregătirea a constat în explicarea faptului că va trebui să meargă la grădiniţă, că va sta acolo patru ore pe zi, alături de mulţi copii, cu care se va juca. Spuneam că cea mai mare teamă pe care micuţii o au, este aceea că vor fi lăsaţi acolo. De aceea, am insistat pe ideea că vor sta doar câteva ore pe zi încercând să îl facem să înţeleagă cât durează cele patru ore. La ora 8, îi spuneam că de la toamnă va pleca la grădiniţă acum şi la ora 12 îi spuneam că la această oră va fi luat. Sunt necesare aceste precizări pentru că nu au habar de ore, neavând noţiunea timpului. Se părea că pricepuse ideea, întrucât de câte ori era întrebat când va merge la grădiniţă, spunea automat că de la toamnă, bineînţeles fără a avea habar nici când va fi toamna.

Al doilea lucru important a fost că l-am dus în vizită. Renunţasem la ideea grădiniţei de stat şi după ce am obţinut acordul înscrierii, am fost cu el în „vizită de lucru”. Diferenţa a fost vizibilă chiar de atunci. Cu o atitudine caldă şi prietenoasă, a fost dus de mânuţă să vadă toată grădiniţa şi curtea, unde copiii se jucau relaxaţi. A primit bombonică şi o mică jucărioară făcută de copilaşi. Una dintre grupe, făcea repetiţie pentru serbarea de sfârşit de an, desfăşurată în limba engleză. Sediul era în vila personală a directorilor-foşti profesori, pe care o reamenajaseră astfel încât să poată funcţiona şi ca grădiniţă. O parte din săli erau doar pentru ore, livingul era ca unul obişnuit de locuit, doar că mai avea o mulţime de jocuri în bibliotecă şi scăunele pentru copii, iar la etaj, două camere erau săli de clasă. Erau patru grupe cu patru institutoare, ce predau fiecare anumite discipline. Copiii se roteau pe la fiecare, ca la şcoală în laboratoare. O abordare modernă şi avansată să lucrezi cu micuţii cu patru educatoare, în loc de una. Am plecat încântaţi. Pe drum a spus că el merge la grădiniţă, dar nu va merge la serbare. Îl speriase probabil repetiţia pe care o văzuse, mai ales că nu înţelegea nimic.

A venit şi toamna cu prima zi de grădiniţă. A rămas fără să plângă, doar că a întrebat de sute de ori când va veni mami să îl ia. De fiecare dată i se răspundea că acum o vor suna pe mami, fără a face aceasta. A doua zi a plâns puţin iar a treia zi de dimineaţă, mi-a venit pe drum ideea de a-i spune că poate să plângă cât vrea. Este normal să se întâmple aşa şi foarte mulţi copii plâng. La prânz a venit la mine victorios, să îmi spună că nu a plâns deloc. Ne-am bucurat amândoi şi bătălia era câştigată.

Doi ani a mers la această grădiniţă. Doi ani frumoşi, interesanţi, în care a învăţat multe. Ca să fiu obiectivă, părerea mea atunci şi acum, este că prea multe. În grupa mică au parcurs tot alfabetul cu literele mari de tipar. În grupa mijlocie literele mici de mână. La engleză am avut probleme. În al doilea an, a trebuit să fac eu acasă cu el, pentru că nu făcea faţă. Greu de tot se lipeşte engleza de el. Nu are răbdare iar eu nu am o tehnică de predare potrivită copiilor mici. La grădiniţă învăţau prin jocuri, dar nici aşa nu i-a plăcut.  Ceea ce am izbutit să îl învăţ, cu mare greutate, a reţinut şi mai ştie şi acum. Anul următor am abandonat orele de engleză deoarece implicau un consum nervos prea mare şi nu am mai putut să îl susţin. Am amânat treaba pentru mai târziu sperând că o vom face ceva mai uşor.

Aveau deci, ore de engleză, de franceză, de scriere, de socotit, de jocuri în limba engleză, de desen, de cunoaşterea mediului(sau ştiinţe-cu multe experimente, făcute la nivelul lor), de abilităţi practice, de muzică şi sport. Foarte multe serbări în limba engleză, vizite la obiective culturale şi excursii de o zi în afara Bucureştiului. În aceste excursii, părinţii nu au mers niciodată, scopul lor fiind acela de a ajuta copiii să se desprindă de noi. Au avut şi întreceri sportive, vara zile de bălăceală şi iarna au fost la colindat. De 1 Martie, expoziţii cu vânzare ale mărţişoarelor confecţionate de copii, pentru care au primit apoi jocuri cumpărate din banii strânşi la expoziţie. În fiecare an au strâns jucării proprii, vechi, dar în stare bună, pe care apoi în timpul unor vizite la un cămin de copii, le-au donat acestora.

Directorii, în acelaşi timp şi patronii erau foşti profesori cu ani buni de experienţă în învăţământ. Institutoarele erau tinere şi nu aveau acea atitudine de plictis, atât de răspândită în învăţământul nostru. Ca o mică critică însă, tineretul are în el o oarecare nerăbdare şi pretenţii prea mari, neadaptate la vârsta şi posibilităţile reale de învăţare ale copiilor. Mihnea este un copil isteţ dar foarte încăpăţânat. Dacă nu îşi place profesorul, este greu să îl mai recâştigi. Devine obraznic şi neatent. Din patru, pe două nu le plăcea. Erau prea dure pentru el şi de multe ori am auzit aproape numai critici de la ele.

Nefiind o grădiniţă de centru, preţurile erau rezonabile. Am început cu 550 lei, pentri patru ore în anul şcolar 2008-2009. Anul  următor a fost 600 lei. Ideea susţinută de patronul grădiniţei, era că investiţia făcută la această vârstă contează cel mai mult pentru viitorul copilului. Mai aştept câţiva ani pentru a putea confirma această teorie. După mine, contează destul şi mai târziu.

Anul următor, din considerente financiare nu ne-am mai putut permite să îl ducem pe Mihnea la o grădiniţă particulară. Astfel încât l-am înscris la cea mai apropiată grădiniţă de stat.

Cu toate că eu îmi făceam mii de probleme pentru faptul că nu am mai putut duce băiatul, un an, la grădiniţa la care era obişnuit şi îi fusese bine, el s-a adaptat foarte uşor. Am avut norocul să fie înscris la cea mai bună educatoare din grădiniţă. La început ne-am bucurat că nu mai erau atât de bombardaţi cu lecţii. Părerea mea era că rolul grădiniţei este acela de a obişnui copiii cu mediul exterior familiei, cu socializarea între ei, cu respectarea regulilor necesare vieţii în colectivitate, cu joaca în comun şi dobândirea unor cunoştinţe elementare, premergătoare celor şcolare. Şi cam aşa s-a întâmplat aici. În plus, vedeam ca o experienţă benefică în dezvoltarea lui psihologică, posibilitatea de a veni în contact cu copii din toate categoriile sociale. Va întâlni oameni de toate felurile în viaţă şi este bine să ştii să te porţi cu toţi. Nu a mai fost stresat cu cartea, nici de educatoare, nici de noi. Parerea doamnei era că oricum este departe de ceilalţi elevi.

Acum, după un an de şcoală, nu mai văd lucrurile chiar aşa. Acum realizez mai bine ce a însemnat grădiniţa particulară pentru el şi cât de bine i-a fost la şcoală, ca urmare a celor învăţate atunci. Îmi pare un pic rău că anul trecut l-am lăsat cam liber, pentru că citeşte cam greu. Are colegi care citesc aproape ca un adult, încă de la  începutul anului şcolar.

Pentru a reveni la titlul acestui articol, parerea mea sinceră este că atunci când se poate, este bine să înscrieţi copiii la grădiniţe particulare, cu rezerva nu merită sumele enorme, practicate de cele centrale şi de fiţe.

Atunci când situaţia financiară nu permite alegerea de mai sus, este bine de căutat o grădiniţă de stat bună, chiar dacă este mai departe de casă, şi cea mai bună educatoare posibilă. Aceasta pentru că marea lor majoritate sunt plictisite şi acrite de ani întregi de muncă dificilă pe bani de mizerie.


Mihaela Dămăceanu

Etichete: , , , ,