Într-o scurtă pauză de la curăţenie(căci da, am terminat de zugrăvit) descopăr că am primit o leapşa călătoare, de la Iulia. Şi cum ceea ce vine de la Iulia, este cu siguranţă o idee bună, au şi început răspunsurile să-mi vină în minte. O frumoasă şi inspirată deconectare! Mulţumesc Iulia şi mă grăbesc să răspund, dar am o mică problemă: cui o transmit mai departe?
Deci:
Muntele sau marea?
Ambele!
Muntele, pentru că acolo sunt cele mai frumoase peisaje, după parerea mea. Marea, pentru că întinsă la soare pe nisipul cald, ascultând vuietul mării, mă relaxez mai bine mine decât oriunde. Îmi place să înot, să mă joc cu Mihnea în apă şi mă încântă bucuria lui.
Iarna sau vara?
Vara! Posibil să fie doar o obişnuinţă, dar îmi pare mai uşor şi mai frumos să călătoreşti vara.
Care a fost cea mai frumoasa ţară pe care ai vizitat-o?
Nu am călătorit chiar atât de mult. Vorbind de ţări, am fost de mai multe ori şi mi-am făcut oarecum o idee asupra întregului, doar în trei: Grecia, Olanda şi Germania. Mi-au plăcut toate trei la fel de mult, dar sunt prea de diferite pentru a le putea clasifica.
Care a fost cel mai frumos oraş din afara ţării pe care l-ai vizitat?
Parisul. După ani de aşteptare, călătoria aceea a fost o recompensă pe care ne-am acordat-o singuri, după doi ani foarte grei. Înaintea ultimei operaţii, în timp ce aşteptam ca Mihai să intre în sală, nemaisuportând tensiunea am ales să mă gândesc la ceva frumos. I-am propus ca după operaţie să mergem într-o excursie. Dintre Paris, Roma şi Londra, am ales prima lovaţie. Ne-a plăcut mult şi ne-am reîntoarce oricând. Ne-am simţit un pic ca acasă şi m-am întrebat de ce. Poate, datorită faptului că orice loc îţi pare cunoscut pentru că ai citit despre el sau ai văzut o fotografie, poate pentru că înţelegi limba...poate pentru că Bucureştiul a fost odată micul Paris?
Care a fost cel mai frumos oras din Romania pe care l-ai vizitat?
Ani întregi am spus Sighişoara, pentru aerul ei cu adevărat medieval. Ultima descoperire care m-a impresionat a fost Bistriţa. Aceeaşi atmosferă medievală, nu atât de pregnantă, dar tot cu farmec.
|
Etichete: călătorii, Colibiţa, leapşa călătorului Meteora, Putna, Sighişoara.