Desenul şi încurajarea aptitudinilor copiilor



A face profesia care îţi place este un alt factor foarte important al succesului în viaţă. Extrem de important în viaţa fiecărui om. Aceasta presupune să ştii concret ceea ce se face în acea profesie, pentru că diferenţa de la vis sau film, la realitate….este mare. Mai presupune şi să-ţi descoperi aptitudinile. Şi pentru că nu este lucru uşor, rolul nostru de părinte ar trebui să îşi facă simţită prezenţa. Conştienţi de dificultatea descoperirii înclinaţiilor şi aptitudinilor copiilor, am fost mereu atenţi la preocupările lui Mihnea.

Având în vedere că în familia lui Mihai a existat pe toată linia un talent muzical, am sperat că acesta i s-ar putea transmite şi băiatului nostru. Am urmărit cu atenţie dacă are un interes legat de muzică dar nu am observat mai nimic. Abia în ultimul timp a început să îl preocupe puţin muzica şi dansul. Chiar dacă vine mai târziu, ne bucurăm şi vom monitoriza în continuare acest interes pentru a vedea cum evoluează. Oricum, am avut surpriza de a descoperi că a ascultat cu atenţie Phoenix şi mi-a spus că i-a plăcut.  Acest lucru s-a întâmplat în iarna trecută. Aseară a avut o repriză de dans şi am constatat că a evoluat şi aici, începând să simtă mai bine ritmul şi adaptând mişcarea la acesta. Ne-a spus că l-a ajutat şi cursul de modeling. Doamne ajută!

Vom studia problema, în continuare.

Nu la fel au stat lucrurile cu desenul.

Prima dată când a luat creioanele în mână, a fost cu cărţile de colorat. Întâi le-a mâzgălit. Apoi, ca toţi copiii, a început să le coloreze. Era cam de doi ani şi ceva. Depăşea mereu conturul şi nu avea răbdare să termine desenul. A durat cam până pe la patru ani, când a început grădiniţa. Acolo a desenat mai mult decât o făcea acasă şi s-a simţit o uşoară evoluţie. Nu a remarcat nimeni vreun talent legat de desen. Dar a continuat să deseneze şi acasă. Am observat că o făcea din ce în ce mai bine, dar mai ales o făcea cu plăcere. Nu îl puneam noi să deseneze. Era alegerea lui. Exersa mereu aceleaşi teme, care îi plăceau lui, desigur. Adică corăbii, vapoare, locomotive şi trenuri, apoi tancuri şi explozii. Făcându-le des, am crezut că le face din ce în ce mai bine, pentru că le-a tot exersat.

Într-o duminică dimineaţă, stătea pe jos ca de obicei, spre disperarea mea. Îşi ia hârtia şi creionul şi nu ştiu cum îmi vine să îi spun să mai deseneze şi altceva.

Se gândeşte şi apoi începe. Două minute, patru-cinci linii şi a terminat. Când mi-a arătat desenul, a fost primul moment când am gândit că este posibil să aibă talent la desen. Făcuse o pasăre, aşezată pe creanga unui copac. Era un desen chiar reuşit, mai bun decât cel pe care l-a făcut ulterior, pentru a-l pune pe blog. Din păcate, l-am rătăcit în toate mutările noastre.

Au trecut trei ani de atunci şi el continuă să deseneze. Am încercat să îl încurajăm cât putem de mult, explicându-i continuu că orice pasiune cere muncă şi exerciţiu. A înţeles şi el acest lucru şi nu se mai supără dacă îi mai dăm câte o sugestie sau părere negativă, pe care la început le suporta destul de greu. 

Sunt desene de copil şi acest lucru este vizibil. Dar ceea ce contează mai mult este faptul că perseverează şi că o face cu plăcere. Nu desenează niciodată după model şi au foarte multe detalii care ilustrează imaginaţia şi spiritul de observaţie. De aceea, întotdeauna i-am apreciat munca şi l-am lăudat. Am simţit de fiecare dată, că acest lucru a contat mult pentru el.  

Ceea ce vroiam să transmit părinţilor care observă la copiii lor o înclinaţie spre un anume domeniu, este că rolul lor în dezvoltarea acelei aptitudini, este foarte mare.

Din experienţa noastră, pot să spun că grădiniţa şi şcoala nu vor acorda prea mare atenţie descoperirii talentelor copiilor. Cel puţin la vârsta mică, educatoarele şi învăţătoarele sunt centrate pe matematică şi română şi nu le interesează la fel de mult celelalte obiecte.

Mihnea a desenat şi la grădiniţă şi la şcoală, observând că astfel atrage atenţia celor din jurul lui. În mod special, copiii sunt cei pe care îi impresionează cu desenele. Din partea cadrelor didactice, nu am avut prea multe reacţii de încurajare. Sau cel puţin, nu au ajuns la mine aceste reacţii.

Am suplinit noi, cât am putut şi l-am dus la un curs de desen. A fost unul gratuit şi nu putem spune că am fost deosebit de impresionaţi de ceea ce a învăţat acolo. Dar a mers conştiincios aproape un an şcolar şi a pictat sub îndrumarea unei profesoare de desen, care oricum ştie mai multe decât noi. Ceva, ceva, tot s-a lipit de el şi de acolo.

            Când am făcut acest blog, mă gândeam că oamenii nu vor fi foarte interesaţi de desenele unui copil de 8 ani. A fost o mare bucurie să descopăr că sunt multe intrări pe blog, generate de desenele lui. Acest lucru l-a încurajat şi mai mult, ceea ce îi dă un elan în plus în a desena mai mult.  

Nu ştim sigur dacă va continua acest hobby şi dacă va ieşi ceva din asta, mai târziu. Dar vrem să îl încurajăm şi să îl sprijinim cât putem, să cultive acest frumos obicei. 

            Închei cu un mesaj adresat părinţilor, de a conştientiza că noi suntem cei mai importanţi factori de sprijin în descoperirea şi cultivarea oricărui talent al copiilor şi de a încuraja permanent orice aptitudine pe care o descoperim la ei.   
  
            Mihaela Dămăceanu


Etichete: , , ,