Raluca şi Caietpentrucasamea.wordpress.com



Am început postarea aceasta joi dimineaţă, după ce vă povestisem despre dezamăgirea noastră la actuala şcoală, cu intenţia de a o publica vineri. Pentru că era Sfântul Dumitru, Mihai a propus rugăciunea şi ideea a fost foarte bună. Ulterior, m-am bucurat că am întârziam postarea, pentru că astfel am descoperit că a fost o sărbătoare. La mulţi, mulţi ani, drăguţă "lămpiţă de iubire", Cati Căpşunica, păpuşica-frumuşica!!!
Aflaţi mai jos, despre cine este vorba!

Pentru că am fost supărată şi încă mai sunt puţin, am încercat să caut o cale prin care să îmi revin. Şi am găsit! Nu una, ci două. Prima a fost că v-am scris vouă. Făcând aceasta am simţit o uşoară eliberare. Pentru că scriind îţi organizezi mai bine propriile gânduri şi pentru că mai primeşti idei, păreri şi soluţii. Mulţumesc Ramona, draga mea!

A doua cale a fost să mă gândesc la ceva ce îmi face plăcere şi îmi oferă un suport şi un exemplu. Şi atunci mi-a venit în minte Raluca. Dacă pe Ramona, cei care poposiţi mai des pe acest blog, probabil o cunoaşteţi din superbele ei comentarii-un mare plus al acestui blog şi un şi mai mare sprijin al meu, poate că pe Raluca nu o cunoaşteţi.

Dar vă povestesc imediat!

Raluca este pentru mine, un model de om, descoperit cu puţin timp în urmă pe economisim.info, locul de unde învăţ multe. Raluca scrie demult pe blogul foarte frumos intitulat Caiet pentru casa mea. Este mămica a doi copii minunaţi-un băieţel S. şi Cati Căpşunica, profesoară de engleză şi ne ajută cu lecţii. Dar nu doar cu lecţii de engleză. Ne învaţă în general, cum să ne jucăm cu copiii...învăţându-i. Sau cum să îi învăţăm, jucându-ne. Oricum vreţi să spuneţi, este cea mai bună metoda de învăţare, pentru copii. Recunosc că personal, stau cam prost la acest capitol şi i-am lăsat această sarcină lui tati. Şi nu este chiar frumos din partea mea să fac asta. Nici pentru tati, nici pentru Mihnea şi nici pentru mine.

Ca să mă îndrept, primul lucru pe care îl voi face va fi experimentul propus de Raluca aici. Ca o fostă profesoară de chimie, mi-a plăcut mult propunerea aceasta şi aştept cu nerăbdare reacţia lui Mihnea. Îmi veţi spune că este un experiment fizic şi nu chimic, dar la nivelul copiilor aceste distincţii nu există. Lor le plac extraordinar de mult experimentele, indiferent de ştiinţa din care fac parte. Acesta este chiar spectaculos pentru copii. Pe lângă difuziune, demonstrează şi obţinerea culorilor secundare, într-un mod foarte interesant, care va fixa noţiunile în mintea copiilor. Noi am făcut doar mici vulcane” din oţet şi bicarbonat de sodiu. Cred că vă daţi seama, că nici urmă din cele două ingrediente nu mai rămâne în bucătăria noastră, după testarea vulcanilor.

Pe lângă lecţiile de joacă cu copiii, Raluca ne mai învaţă ce înseamnă puterea, demnitatea şi dăruirea. Când am descoperit prima dată blogul ei, am citit un articol care m-a impresionat până la lacrimi. Ca să vă conving să îl citiţi şi voi, am vrut acum să extrag cel mai frumos paragraf, sau cel mai emoţionat, sau cel mai bine scris. Şi am citit din nou, şi recitit... Şi a fost foarte greu să aleg un singur paragraf, pentru că tot articolul este foarte frumos. Aşa că, l-am ales pe acesta, oarecum la întâmplare:

“Eu scriu pentru că vreau sa ştie toată lumea că o fetiţă cu trisomie 13 este la fel de lovable şi de binecuvântata ca oricare alt copil, şi pentru că un alt părinte confruntat cu o trisomie rara să nu mai stea să scotocească net-ul după informaţii şi poveşti şi speranţă.  Sunt oameni care iţi arată ca nu eşti singur, că drumul e bătătorit, ca are popasuri şi, deşi poate mai greu decât altele, e un drum circulabil. Priveliştea e încântătoare (cel mai adesea sunt ochii fericiţi ai copilului tău), compania selectă, bucuriile nu sunt scrise cu creta pe asfalt, ci săpate în pietre mari de aducere aminte.  Că la sfârşitul vieţii nu vei fi un bătrân obosit şi sătul de viaţa, ci o prezenţă puternică şi luminoasă.”

Şi eu mă simt onorată, Raluca, de a fi în prezenţa ta, fie şi virtuală!

Găsiţi întreg articolul aici.

Şi dacă mai aveţi nevoie şi de alte argumente pentru a descoperi acest superb blog, vă mai dau un pasaj din cea mai frumoasă recenzie de carte pe care am citit-o vreodată:

I send you a box
Of glowing pearls.
Wear them with irises
And orange blossoms. 
(Yakamochi)

Par câteva cuvinte aranjate în patru versuri scurte, dar pe noi ne-a fascinat delicateţea cutiei de bijuterii, intenţia bărbatului de a o vedea frumoape ea, contrastul dintre catifeaua petalelor de iris albastru-întunecate, sideful perlelor şi vagul portocaliu al florilor, simţeam în nări parfumul lor de primăvara şi ştiamfata va fi frumoasă, cât de frumoasă…

 Integral, recenzia se găseşte  aici.

Am mai vorbit noi pe-aici, despre profesori buni şi despre profesori excelenţi.

Când am ales să scriu despre creşterea şi educaţia copilului din perspectiva elev-profesor-părinte, m-am gândit la mine şi la Mihnea în perioada şcolii, dar nu numai. Am mai vrut să transmit ideea de continuă învăţare. Pentru că toată viaţa învăţăm câte ceva. Şi pentru că, mai puţin sau mai mult, rămânem mereu elevi.

Din această perspectivă, a profesorului care izbuteşte mereu să ne înveţe câte ceva bun, v-o recomand pe Raluca.

Din tot ce am citit pe blog, am înţeles că face parte din categoria acelor dascăli binecuvântaţi cu dragoste de copiii, de profesie şi de viaţă. Adică, din categoria profesorilor excelenţi.

Dar să nu uitaţi niciodată că în spatele fiecărui profesor stă un om. Şi în cazul acesta, stă un om cu totul şi cu totul deosebit. Un om de o extraordinară forţă, credinţă, sensibilitate şi căldură.


Şi tot ceea ce face,  este o revărsare de dragoste şi de fortă.

Mulţumim, dragă Raluca, pentru tot ceea ce ne înveţi!

Mihaela Dămăceanu



Etichete: , , ,