Despre organizare



Rămăsesem în urmă cu ideea studiului organizării, încă de la sfârşitul lunii septembrie. Nu am găsit suficient timp şi energie, pentru a mă documenta un pic mai mult pe această temă. Aveam în minte câteva informaţii pe care am reuşit să le păstrez în memorie, din lecturile ultimilor ani.

Şi dacă este să le spun pe scurt, sunt câteva informaţii esenţiale, pe care le ştiam dar nu le-am pus întotdeauna în aplicare şi nu am reuşit să fac un obicei din ele.

1.     fixează-ţi obiectivele;
2.     prioritizează-le în funcţie de importanţa lor pentru tine;
3.  planifică activităţile pe care trebuie să le faci pentru a atinge obiectivele, cu termene clare de pus în aplicare, pentru fiecare activitate şi subactivitate;
4.     acţionează conform planului întocmit;
5.     perseverează şi nu renunţa în faţa obstacolelor.

Simplu, nu?

Şi dacă este aşa de simplu, de ce oare nu le-am aplicat, de ce oare nu au fost integrate în stilul de viaţă? Pentru că avem un mare obicei de a complica totul şi pentru că, uneori circumstanţele se schimbă şi viaţa o ia într-o altă direcţie, care face ca toată munca depusă până la un punct, să devină inutilă. Pentru că nu întotdeauna ştim bine ce vrem, adică nu ne alegem clar obiectivele. Sau luăm unele decizii greşite, care schimbă apoi tot cursul existenţei tale. Şi uite aşa, iar complic totul, că mă pricep bine.

Acum, după două decenii de muncă, de încercări şi de schimbări, ar fi cazul să îmi ştiu obiectivele. Cred că am o imagine destul de clară pentru ceea ce îmi doresc în intervalul de viaţă activă, pe care îl mai am disponibil. Şi sper să nu mă înşel şi să nu mai apară circumstanţe sau decizii care să schimbe radical cursul pornit. Deşi această posibilitate nu se poate exclude, am fixat câteva obiective pe termen mediu şi lung.

Pe termen scurt, adică pentru anul acesta, mi-am stabilit intenţiile şi le-am publicat în postarea Ce-mi doresc in 2013.

Aceasta înseamnă, că primul pas din cei 5 de mai sus, este făcut. Pentru următorii, voi lucra în continuare şi voi face un plan cu activităţi, subactivităţi şi termene. De asemenea, am de gând să mai răsfoiesc” computerul personal, unde am colecţionat destule materiale legate de organizare şi să mai dau o raită prin biblioteci şi librării.

Am scris aceste rânduri cu câteva zile în urmă. Ieri, a publicat Iulia un articol  despre obiectivele SMART, o postare care parcă a venit în întâmpinarea dorinţei de organizare de la începutul anului, a mea şi a tuturor celor ce doresc să realizeze ceva concret. Este bine să o citiţi pentru că v-ar putea fi utilă.

Mihaela Dămăceanu 

Etichete: , ,