O fărâmă de Săpânţa

Să nu ziceţi că am idei puţine, da' fixe, că iar vă povestesc despre viaţa la ţară. Căci acum n-am nicio vină.

Pentru că a venit ţara la noi. Mai precis a venit Săpânţa la Bucureşti.

Povestea a început datorită fotografei Alisa Tarciniu, iniţiatoarea proiectului "Atelierul de croit imagini" prin care şi-a propus să le arate copiilor de la ţară, frumuseţea plaiurilor natale. A realizat aceasta, învăţându-i să fotografieze. A stat cu ei şi i-a iniţiat în arta fotografică. Apoi a selectat cele mai frumoase fotografii şi a început să le expună prin ţară. După aceea, s-a gândit să aducă la un loc copiii de la ţară cu cei de la oraş, pentru a-şi povesti unii-altora cum e viaţa pe la ei.

Am avut şi noi o invitaţie la această întâlnire(mulţumim frumos, draga noastră Corinuţă) şi ne-am dus cu nerăbdare, căci lui Mihnea îi sclipeau ochişorii când l-am anunţat.

Şi au venit copiii cu fotografiile lor, alături de Alisa, să ne arate crâmpeie din viaţa lor. Au dansat şi au povestit celor din Bucureşti, cum îşi petrec ei zilele-n Săpânţa. "La noi viaţa curge altfel decât aici"spune tanti Maria, artist popular ce duce mai departe tainele ţesutului. Copiii noştri merg la şcoală, apoi fac temele şi instrucţia la dans, după care îşi ajută mamele prin curte. Seara se mai ţin încă şezătorile, la care se adună cu plăcere, ca să mai schimbe o vorbă, în timp ce mâinile harnice învârt fusul sau acul. Fetiţele sunt învăţate de mici să coasă şi să facă treabă la bucătărie.

Despre tanti Maria, ne povestise Alisa cum la prima ei vizită îi deschisese casa cu mare drag şi cu parere de rău că nu ştiuse dinainte, ca să îi poată face nişte plăcinte. Firesc şi de înţeles, ca un bucureştean să fie impresionat de aşa o întâmpinare.

Şi ne-a mai spus tanti Maria, că pe aici prin Bucureşti, unele lucruri nu îi plac. "Mergem înainte, dar nu ştiu unde vom ajunge!" Apoi a povestit cum iarna trecută, fiind în capitală, a dorit să roage pe cineva de pe stradă să o ajute să scoată nişte bani de la bancomat. S-a îndreptat către o doamnă şi aşa cum este normal, i s-a adresat cu "vă rog să mă ajutaţi" fără a mai apuca să spună şi care este cerinţa. Căci imediat, doamna i-a răspuns cu "lasă-mă în pace, femeie" şi s-a îndepărtat. Şi uite aşa, tanti Maria a rămas uimită-n drum, întrebându-se de-atunci încoace, unde vom ajunge, dacă între noi român cu român, nimeni nu te mai ajută pe stradă. "Şi eram bine îmbrăcată, vorba aceea" mai doreşte să ne precizeze.

Apoi ne-au invitat pe toţi cei de-acolo, să venim la ei acasă când dorim. "Avem condiţii ca la ţară, dar v-aşteptăm cu mare drag!". Şi au ţinut să precizeze că nu venim ca turiştii, ci suntem musafirii lor.

Spuneţi voi acuma, dacă n-am eu dreptate să fiu impresionată de aşa oameni!

Şi-n marea bucurie ce-i cuprinsese pe copiii noştri de Bucureşti, vine tanti Maria cu întrebarea:

"Ce v-ar plăcea vouă cel mai mult să faceţi, la vară, când veţi veni la noi?"

Cine era primul cu mânuţa ridicată, bâţâind-o prin aer, cum fac copiii la şcoală, când vor mult să fie aleşi să răspundă?

Păi cine altul, decât Mihnuţu meu?

"Să dorm în fân!" dă el răspunsul, bucuros că a fost întrebat.















Mihaela Dămăceanu

Etichete: , , , ,