Gânduri din week-end


Nu am început week-endul prea bine. Am tras de noi vineri după-amiază şi seara ca să ne terminăm treburile gospodăreşti şi să avem apoi, două zile de relaxare. Dar dimineaţa de sâmbătă mi-a fost umbrită de nişte veşti triste, despre nişte oameni dragi nouă. M-au făcut să mă întreb de ce viaţa devine uneori atât de grea şi de complicată, de ce problemele se amplifică prin lipsa de comunicare, blocaje şi inacţiune? De ce oamenii nu pot să discute şi să-şi lămurească sentimentele şi frustrările? De ce se lasă totul la voia întâmplării, până când este prea târziu, până când frustrările se adună, indiferenţa se instalează şi totul se rupe? 

Aş fi vrut să pot face ceva, să schimb lucrurile şi să întorc anii ca să-i fac să vorbească între ei.

Dar nu mai pot face nimic pentru ei! Am spus inutil, de zeci de ori, că trebuie să vorbească şi să lămurească problemele dintre ei.

Tot ce pot face are legătura cu noi. 


Şi mi-am amintit de o bloggeriţă americancă ce suferea de alcoolism şi bulimie, ce a izbutit să se vindece şi să-şi crească cei trei copii. O cheamă Glennon Doyle Melton şi spunea "Life's about how you use what you got, I think." Adică, viaţa este (modul) cum foloseşti ceea ce ţi s-a dat.

Şi m-am reîntors cu gândurile la casa mea, luându-mi cele mai mari daruri pe care le-am primit şi ne-am petrecut ambele după-amieze în parc.



Am ieşit să ne bucurăm de albastrul superb al cerului, de culorile calde ale frunzelor şi de covorul pe care l-au aşternut pe iarba încă verde şi pe aleile parcului. Septembrie a fost o lună ceva mai tristă pentru mine, dar zilele acestea superbe din octombrie m-au făcut să mă bucur. Am stat şi am privit cerul şi desenele lui Mihnea, mi-am schiţat postările de ieri şi de azi şi am tot fotografiat. Ne-am dus până la mănăstirea Plumbuita, am admirat ciuperci pe drum şi am trecut pe lângă văcuţa mănăstirii.
 
Ne-am întors acasă cu ceva beţe şi mi-a venit chef de-un dulce uşor. Şi văzusem eu un ştrudel cu mere, la Carmen. Cealaltă Carmen.

Şi cum mai aveam şi chef de improvizaţii, mă dusei cu gândul la ştrudelul cu vişine de la Mc Donald's şi la două foste colege ce mereu modificau reţetele. Şi uite aşa, am făcut unul cu mere şi unul cu vişine.

 "Life's about how you use what you got, I think", isn't it?

Am avut mii de visuri, mai am şi acum multe, dar liniştea o găseşti când înveţi să te cunoşti, să te accepţi şi să te bucuri de ce ai. Uite aşa, de o plimbare în parc cu cei dragi, de o clipă de rugăciune, de câteva rânduri puse pe blog, de cuvintele minunate pe care le primeşti înapoi, de un ştrudel cu mere şi unul cu vişine. Şi de comunicare în casă şi de comunicarea cu voi. Şi nici nu-i puţin lucru, nu? Chiar deloc. Şi a propos, scrisul şi blogul erau printre acele visuri. Şi iar vă mulţumesc!!!!!!!!



Şi vă poftesc să începeţi săptămâna cu un ştrudel cu vişine de la mine. Originalul este de admirat la Carmen.
 

Mihaela Dămăceanu



Life’s about how you use what you got, I think.
Life’s about how you use what you got, I think.

Etichete: