Ca la noi, pe loc pe loc



Buna seara, dragii mei prieteni !

La inceputul saptamanii, am fost cateva zile in orasul meu natal- Botosani pentru a rezolva o serie de probleme. O parte din ele au fost solutionate ca pe roate, ceea ce imi dadea sperante ca ma pot intoarce mai repede acasa. Dar, vedeti voi, socoteala de-acasa nu se potriveste cu cea din targ…

In peregrinarile mele pentru rezolvarea problemelor, am avut de-a face si cu o anumita institutie bancara. Motivul acestei povestiri este amestecul dintre incompetenta şi amabilitatea de care am avut parte.


Aşadar, fratilor, am intrat in respectiva institutie. Ca tot muritorul, m-am asezat la o coada nici prea mare, nici prea mica, ci tocmai buna de enervat. In fine, am ajuns fata-n fata cu doamna, care se uita la mine de parca as fi fost picat de pe planeta maimutelor.

Dau sa salut si sa-ntreb, dar tipa mi-o taie scurt: Ce doriti ?’’  Ii intind actele, explicandu-i pentru ce am venit. După citirea jumatatii primului act-celelalte nici vorba sa fie parcurse, că de, e greu sa citesti, imi spune sec ca nu se poate rezolva întrucat Bucurestiul nu le-a dat consimtamantul, de parca eram la petit, nu la banca.

Eeeei fratilor, cucoana nu si nu, eu da si da: “uitati-va, scrie negru pe alb, sunt toate datele”, am insistat eu. Respectiva doamna o tinea pe a ei. Culmea e, ca ii sarise in ajutor o alta incompetenta, ce, cu voce pitigaiata imi reproduse aceeasi fraza cu Bucurestiul. Dragilor, simteam cum imi urca tensiunea, vazandu-le pe respectivele cum doreau sa-mi demonstreze ca situatia e neagra, desi, ea era de la zece kilometri, ALBA.

Intr-un final, ma trimit mai departe la sefa de departament pentru a-mi  solutiona problema. Ajuns la usa de sticla a misterioasei printese-sefe, intru, salut si o iau de la capat. Insa ce sa vezi? Sefa, de altfel agreabila fizic, si-a dat in petec. Dupa citirea primului act si a prelucrarii informatiilor la nivel cerebral, de sub calota craniana vine acelasi raspuns devastator, de parca toti se vorbisera sa incurce lucrurile:’’Nu va putem rezolva problema decat dupa doua saptamani, cand Bucurestiul ne va da consimtamantul.” Si iar ma crezui la nunta!

Uitandu-ma la ea fix, incep sa-i explic cu acte, cu dovezi ...ca lucrurile trebuie rezolvate acum, deoarece datele sunt foarte clare si coerente. „Nu putem, nu ne-am confruntat cu asa ceva” continua ea. Trebuie sa avem acordul Bucurestiului”

Fratilor, astia ori sunt tampiti ori sunt pusi aici doar sa-ncurce lucrurile. La ce or fi buni ? Doar sa dea cu subsemnatul pe hartie? mi-am zis eu in sinea mea.

La un moment dat, imi zice: „Mergeti sa deschideti un cont, faceti copii dupa asta si asta, facem un dosarel si-l inaintam la Bucuresti pentru consemnare(tot Bucuresti, iar Bucuresti, iar nunta)…

Dragilor, eu nu stiu pe ce criterii or fi fost angajate respectivele, in special sefa, dar numai pe baza de competenta, nu…Or fi doar frecatoare de hartoage si nu or face altceva decat sa le invarta si sa le suceasca, doar doar or gasi ceva care sa incalceasca itele si sa scape de responsabilitate. Evident, nu generalizez.

Merg sa deschid respectivul cont la o alta angajata a bancii. Dupa ce astept ceva timp, un glas amabil ma invita sa iau loc si sa-mi spun pasul.
    
Ma recomand si nici nu apuc sa termin numele caci doamna respectiva ma scoate din amorteala supararii: „Mihai te-am recunoscut, am fost colegi de liceu, nu mai tii minte?”

Sincer, asa eram de catranit ca numai asta imi lipsea şi i-am răspuns: “Da, sigur!”

Fosta colega citeste si reciteste actele, verifica in  computer si constata ca totul era in regula. Toate datele coincideau si cand a dat verdictul, imi venea sa ma reped la ea si sa o iau in brate de bucurie. Imi spune ca actele si codurile trimise de Minister sunt corecte si nu intelege de ce colegele ei nu au vrut sa efectueze operatiunea. Dupa vreo 30 de minute de umblatura lucrurile s-au rezolvat cu bine

Pun si eu niste intrebari:

Oare nu toate lucreaza sub acelasi acoperis ? Da, dar nu toate au sub calota craniana aranjamente si arhitectura neuronala, apta de institutiile bancare. Daca admitem ca in locul meu era un om mai putin insistent, un batran de la tara care nu-si gasea o colega de liceu? Era luat de papagal si trimis acasa cu toate drepturile in brate. Ce ne facem in cazuri similare cand mori la usa, cu dreptatea in dinti? Se intampla si la case mai mari.

Dar vai de noi, desi am auzit si opinii precum ca…’’Fie painea cat de rea tot mai bine-i in prostia mea!” Aoleo fratilor, daca v-am plictisit imi cer scuze ..eu sigur am obosit de cand va tot povestesc si bagandu-mi picioarele pana la nivelul articulatiei fronto–metatarsiene imi spun: „Doamne, fereste-ma de banci, ca de fisc ma feresc singur!”

Cezar Mihai Damaceanu