Buna seara, dragii mei prieteni
!
La inceputul saptamanii, am fost
cateva zile in orasul meu natal- Botosani pentru a rezolva o serie de probleme.
O parte din ele au fost solutionate ca pe roate, ceea ce imi dadea sperante ca
ma pot intoarce mai repede acasa. Dar, vedeti voi, socoteala de-acasa nu se
potriveste cu cea din targ…
In peregrinarile mele pentru
rezolvarea problemelor, am avut de-a face si cu o anumita institutie bancara.
Motivul acestei povestiri este amestecul dintre incompetenta şi amabilitatea de
care am avut parte.
Aşadar, fratilor, am intrat in
respectiva institutie. Ca tot muritorul, m-am asezat la o coada nici prea mare,
nici prea mica, ci tocmai buna de enervat. In fine, am ajuns fata-n fata cu doamna,
care se uita la mine de parca as fi fost picat de pe planeta maimutelor.
Dau sa salut si sa-ntreb, dar
tipa mi-o taie scurt: “Ce doriti ?’’ Ii intind actele, explicandu-i pentru ce am
venit. După citirea jumatatii primului act-celelalte nici vorba sa fie
parcurse, că de, e greu sa citesti, imi spune sec ca nu se poate rezolva
întrucat Bucurestiul nu le-a dat consimtamantul, de parca eram la petit, nu la
banca.
Eeeei fratilor, cucoana nu si nu,
eu da si da: “uitati-va, scrie negru pe alb, sunt
toate datele”, am insistat eu. Respectiva doamna o tinea pe a ei. Culmea e, ca
ii sarise in ajutor o alta incompetenta, ce, cu voce pitigaiata imi reproduse
aceeasi fraza cu Bucurestiul. Dragilor, simteam cum imi urca tensiunea, vazandu-le
pe respectivele cum doreau sa-mi demonstreze ca situatia e neagra, desi, ea era
de la zece kilometri, ALBA.
Intr-un final, ma trimit mai
departe la sefa de departament pentru a-mi solutiona problema. Ajuns la usa de sticla a
misterioasei printese-sefe, intru, salut si o iau de la capat. Insa ce sa vezi? Sefa,
de altfel agreabila fizic, si-a dat in petec. Dupa citirea primului act si a
prelucrarii informatiilor la nivel cerebral, de sub calota craniana vine
acelasi raspuns devastator, de parca toti se vorbisera sa incurce lucrurile:’’Nu
va putem rezolva problema decat dupa doua saptamani, cand Bucurestiul ne va da
consimtamantul.” Si iar ma crezui la nunta!
Uitandu-ma la ea fix, incep sa-i
explic cu acte, cu dovezi ...ca lucrurile trebuie rezolvate acum, deoarece
datele sunt foarte clare si coerente. „Nu putem, nu ne-am confruntat cu asa
ceva” continua ea. Trebuie sa avem acordul Bucurestiului”
Fratilor, astia ori sunt tampiti
ori sunt pusi aici doar sa-ncurce lucrurile. La ce or fi buni ? Doar sa dea cu
subsemnatul pe hartie? mi-am zis eu in sinea mea.
La un moment dat, imi zice: „Mergeti
sa deschideti un cont, faceti copii dupa asta si asta, facem un dosarel si-l
inaintam la Bucuresti
pentru consemnare(tot Bucuresti, iar Bucuresti, iar nunta)…
Dragilor, eu nu stiu pe ce
criterii or fi fost angajate respectivele, in special sefa, dar numai pe baza
de competenta, nu…Or fi doar frecatoare de hartoage si nu or face altceva decat
sa le invarta si sa le suceasca, doar doar or gasi ceva care sa incalceasca
itele si sa scape de responsabilitate. Evident, nu generalizez.
Merg sa deschid respectivul cont
la o alta angajata a bancii. Dupa ce astept ceva timp, un glas amabil ma invita
sa iau loc si sa-mi spun pasul.
Ma recomand si nici nu apuc sa
termin numele caci doamna respectiva ma scoate din amorteala supararii: „Mihai
te-am recunoscut, am fost colegi de liceu, nu mai tii minte?”
Sincer, asa eram de catranit ca
numai asta imi lipsea şi i-am răspuns: “Da, sigur!”
Fosta colega citeste si reciteste
actele, verifica in computer si constata
ca totul era in regula. Toate datele coincideau si cand a dat verdictul, imi
venea sa ma reped la ea si sa o iau in brate de bucurie. Imi spune ca actele si
codurile trimise de Minister sunt corecte si nu intelege de ce colegele ei nu
au vrut sa efectueze operatiunea. Dupa vreo 30 de minute de umblatura lucrurile
s-au rezolvat cu bine
Pun si eu niste intrebari:
Oare nu toate lucreaza sub
acelasi acoperis ? Da, dar nu toate au sub calota craniana aranjamente si
arhitectura neuronala, apta de institutiile bancare. Daca admitem ca in locul
meu era un om mai putin insistent, un batran de la tara care nu-si gasea o colega
de liceu? Era luat de papagal si trimis acasa cu toate drepturile in
brate. Ce ne facem in cazuri similare cand mori la usa, cu dreptatea in dinti? Se
intampla si la case mai mari.
Dar vai de noi, desi am auzit si
opinii precum ca…’’Fie painea cat de rea tot mai bine-i in prostia mea!” Aoleo
fratilor, daca v-am plictisit imi cer scuze ..eu sigur am obosit de cand va tot
povestesc si bagandu-mi picioarele pana la nivelul articulatiei fronto–metatarsiene
imi spun: „Doamne, fereste-ma de banci, ca de fisc ma feresc singur!”
Cezar Mihai Damaceanu
