Cum am găsit timp de citit

sursa

 V-am spus vreodată că îmi place să merg cu maşina? Atât de mult, încât pe vremea în care visam cu jind la statutul, celebritatea şi prestanţa atât de invidiatei poziţii de student, îmi propusesem ca prima treabă serioasă pe care o va avea respectiva, când va ajunge şi ea pe podiumul studenţimii, să fie...plimbatul cu troleibuzul? Să nu râdeţi, că mai urmează! Şi nu doar cu trolebuzul, ci şi cu tramvaiul şi la fel cu autobuzul.

Adică, îmi propusesem eu, ca atunci când voi ajunge în colosala capitală, să merg cu câteva maşini, trolee, tramvaie, de la un capăt la altul al oraşului, pe tot traseul, să nu scap nimic. Şi aveam şi o motivaţie serioasă, alta decât plimbarea cu maşinile: trebuia să cunosc oraşul, ca nu cumva să mă rătăcesc în el.

Şi care-o fi legătura cu cititul? vă întrebaţi acum cu exasperare...

Păi, este, că de dragul plimbatului cu maşina, nu citeam eu. Adică, nu mai citeam eu.

Că-mi plăcea atât de mult, şi îmi place în continuare, din motiv ce nu sufăr deloc că nu mai avem autoturism propriu şi personal, şi circul bine merci cu R.A.T.B.-ul, dacă s-o mai numi aşa. R.A.T.B. ne-R.A.T.B., pe mine el mă plimbă şi mă leagănă încetişor şi mă lasă în pace cu gândurile mele, liniştită eu cu ele. Mă mai supără pe mine uneori, câte un parfum sau opusul lui, câte o aglomeraţie, dar nu-i nimic, unde mai am eu linişte să cuget, în altă parte decât în autobuz? Niciunde, sau ar mai fi undeva, dar prefer să nu amintesc pe blog de locul acela.

Asta cu liniştea a fost până într-o zi când m-a copleşit ruşinea faptului că nu mai citeam o carte. Cititul cărţilor fiind şi el o pasiune şi o bucurie. Adică, cam demult fusese aşa, că mai nou cititul era doar pe Internet, unde ce-i drept că citeam şi ceva lucruri serioase, importante şi utile. DAR...NU ERAU CĂRŢI.
sursa

Iar cartea-i cartea, orice-ar fi şi oricum ne-am învârti şi amăgi.

Astfel încât, într-o zi mă gândii să tai răul din rădăcină :)) şi să şterg cu buretele amorţeala melancolico-filozofico-bloggeristică în care mă scufundam în călătoriile prin oraşul întâi iubit, apoi renegat şi apoi regăsit şi să las cartierele, blocurile, casele, florile şi oamenii în pace şi să fac un lucru util. Plus gândurile din amorţeala pe care mi-o cream. Să le las în pace. Să stea acolo la locul lor. Las că le ordonez eu altă dată, şi mai bine citesc, mi-am spus singurică, într-o zi.

Mi-ar fi plăcut să vă dezvălui un secret mare, ceva spectaculos, ceva memaiauzit şi nemaipomenit, dar...n-am.

Am aplicat un lucru simplu, la îndemâna tuturor celor ce nu merg cu maşina la serviciu.

Am câştigat o ora şi jumătate-minimum, de citit. CĂRŢI. De la bibliotecă.

Rezultatul?

Sunt la jumătatea celei de-a treia cărţi a anului 2014, prilej cu care îmi mai spăl ruşinea pe care am simţit-o când am scris pe blog în văzul lumii, cât de multe cărţi am citit eu anul trecut.

Şi mai presus de orice număr, am reuşit să regăsesc o bucurie, o bucurie mare pe care o pierdusem fără să ştiu cum şi fără să vreau.

Şi o bogăţie mai presus de orice bogăţie, care ne stă mereu la îndemână, dar de care uităm... copleşiţi fiind de atâtea, printre care şi lipsa bogăţiei. 

Mihaela Dămăceanu

Etichete: ,