Postare cu titlu multiplu

Nu s-a întâmplat nicio nenorocire că am dispărut eu o ţâră de pe blog, joi şi vineri, dar mă gândii să vă povestesc de ce.

De oboseală şi datorită unei constatări oarecum surprinzătoare, iar paradoxul vine din faptul că a fost o oboseală din concediu.

Dar să o iau cu începutul.

Lunea trecută, pe la prânz, Mihai a avut confirmarea întâmplării unui foarte bun eveniment. Unul nemaisperat, nemaiaşteptat şi surprinzător de bun pentru noi. Urmarea este că sunt fericită. Suntem fericiţi şi viaţa e roz. Uneori!

A doua urmare a fost că Mihai trebuia să plece de urgenţă la Botoşani, iar eu m-am văzut în situaţia de a-mi lua concediu trei zile, pe nepusă masă. În seara de luni, Mihnea a avut mare grijă să ne spună de câteva ori, cât este de supărat că pleacă tati, că nu îl ia şi pe el, şi că mami o să-l facă "plăcintă". La întrebarea ce plăcintă?, cum plăcintă? mi-a explicat că eu o să-l toc şi o să-l fac plăcintă cu carne.

Printre zâmbetele lui taică-su şi teama :)) băiatului, mami şi-a înghiţit nodul din gât, a inspirat adânc...şi...a tăcut.

Inutil să vă spun cum am robotit luni la serviciu să-mi termin toate lucrările şi cum am făcut deja planul că în trei zile voi face o mie de treburi şi mă voi şi odihni puţin. Hai că n-am exagerat chiar aşa. Doar o sută de treburi vroiam, printre care şi curăţenie, o tură prin oraş şi ca să duc cărţile înapoi la bibliotecă plus un articol două pentru blog ca să am şi eu ceva scris ca rezervă.

Şi vine ziua de marţi, apoi de miercuri şi apoi de joi.


Ce-am făcut eu?

Am început prin a mă trezi la 6,30 şi a sta la computer de la 7 până la 8,30 când se trezeşte Mihnea. Apoi, în fiecare din cele trei zile, am lucrat cu el de la 9,30 la 11,00. Română-mate-engleză, în orice ordine doriţi. Următoarea jumătate de oră, am avut grijă să pregătesc băiatul pentru şcoală şi să-l văd plecat cum trebuie. A fost prima dată când i-am dat chei şi l-am instruit ce are de făcut când pleacă şi vine singur de la şi spre casă, lăsându-l să încuie şi descuie, cu mine în casă, ca să fiu sigură că prinde treaba.

Apoi, m-am mai învârtit pe bloguri câte o jumătate de oră în fiecare zi. În intervalul 12-15 am avut diverse activităţi, câte o alta în fiecare zi. Marţi am scris, citit şi comentat pe bloguri, miercuri am fost în piaţă, iar joi am gătit pentru două zile.

În ora următoare în fiecare din cele trei zile, am stat de vorbă cu puiul, la întoarcerea lui de la şcoală şi am luat masa de prânz. Apoi el îşi făcea temele, în timp ce eu mai trebăluiam şi aranjam prin bucătărie. De la 17 încolo, în două din cele trei zile, începeam să ne pregătim de mers la antrenament, apoi plecam şi reveneam acasă la 20,30. În ziua în care nu a avut antrenament am mai tras o repriză  de o oră şi jumătate de lucrat la română-mate-engleză. Iar în prima zi am fugit şi la şedinţa cu părinţii în timp ce el era la antrenament.

De la 20,30 încolo, iar am mai pus o masă uşoară pentru el şi apoi vorbă şi un pic de joacă. Şi un pic de blogging, eu.

În toate cele trei zile, copilul a fost o adevărată bombonică, a lucrat frumos şi cu atenţie, m-a ascultat mai bine că niciodată şi ne-am drăgălit şi iubit. Mi-a spus cât a fost de bucuros că nu l-am făcut plăcintă şi cât de mult se bucură că nu mai sunt rea. Iar am rămas cu nodul în gât şi cu aerul în nas, de era să păţesc cine ştie ce, nu alta. Eu. rea, auziţi şi voi!  Am aflat şi de unde mi se trage. De la faptul că îl pun mereu la lucru şi mă enervez că nu este atent. Uuups. La pusul la lucru nu voi renunţa, dar asta cu enervarea îmi dă de gândit. Şi l-am întrebat de ce în zilele astea nu m-am mai enervat? Pentru că a fost ascultător şi dulce, de-aia!

Şi uite aşa, am rămas amândoi pe gânduri!

Iar acum, să vă spun ce mi-a venit să-mi pun programul pe blog şi de ce postarea aceasta are titlu multiplu.

Întâi, am constatat a n-a oară, cum zboară timpul omului în concediu şi acesta ar fi putut fi unul din titluri. Sau cum poate fi omul mai obosit în concediu, decât în zilele de mers la slujbă. Că nu v-am spus, că seara am picat mai rău decât în zilele când mergeam la serviciu, adormind în timp ce capul cădea spre pernă.

Al doilea aspect, a fost observarea timpului dedicat blogului în prima zi. Ciiiinci ore pe zi? Doamne Dumnezeule, este enorm! Aveam o mică-vagă bănuială, dar nu eram foarte sigură. Vroiam să văd exact pe ce zboară timpul meu, după care plâng mereu, şi uite că aflai. Urmează să aplic măsurile. Titlul posibil al postării, după această şocantă constatare, ar fi: Voi cât timp dedicaţi blogului?

Al treilea titlu posibil ar fi: de ce nu am scris două zile? Am şi răspunsul aici: ca să stau mai puţin timp pe net, de-aia. Ştiţi bine cât îmi sunteţi de dragi şi cât de mult m-am ataşat de fiecare persoană din spatele blogurilor trecute în blogroll. Dar, totuşi, există viaţă şi în afara Internetului şi aceasta ar trebui să predomine. Măsurile, ştiu, am spus şi mai sus!

Al patrulea titlu: voi câte lucruri izbutiţi să faceţi într-o singură zi? Prin 2008-2009, când citeam eu cu regularitate www.zenhabits.net, am fost marcată de afirmaţia lui Leo Băbăuta, că trebuie să ne propunem trei lucruri importante, pentru fiecare zi. Trei lucruri? În 16 ore? Puţin, nu? Dar se pare că omul ştie ce spune, că nu degeaba a reuşit să obţină o mulţime de schimbări benefice în viaţa lui.

Şi aş mai putea continua, dar ar fi cazul să mă mai opresc şi să mai las subiecte şi pentru mâine, că după aceea iar mă daţi dispărută. Şi asta, în cazul fericit în care observaţi, şi în cazul şi mai fericit, în care nu plecaţi voi singuri de pe-aici.

Cu drag,

Mihaela Dămăceanu

 

Etichete: ,