Adela Pârvu şi fascinaţia decoraţiunilor interioare

Este vineri astăzi şi avem parte şi de un week-end prelungit. Dacă staţi pe-acasă, v-am găsit eu metode să nu vă plictisiţi.

Dar mai întâi vreau să vă întreb ceva:

Vă plac casele? Vă plac decoraţiunile interioare? Vă plac culorile, florile, grădinile şi oamenii speciali?

Dacă răspunsul este da, atunci mergeţi vă rog, într-o vizită la Adela Pârvu - Jurnalist home & garden.

Şi vă promit că nu veţi regreta!

Pe Adela Pârvu am descoperit-o toamna trecută şi de atunci tot vreau să vă scriu despre ea. Nu am reuşit decât acum, căci ştiţi voi cum este cu timpul acesta şi cu interminabilele treburi, of-of.

adelaparvu.com despre casa traditionala Maramures, satul Hoteni, Pensiune Marioara satul Breb, Foto Motica (10)
Sursa

Vroiam să vă scriu despre ea şi blogul pe care l-a făcut, pentru că m-a fascinat. Şi am impresia că nu prea ar exista cititoare de-aici care să nu păţească acelaşi lucru.

De ce?

Pentru că veţi găsi la Adela un blog plin de culoare, plin de primăvară şi de bucurie, aşa cam ca şi hăinuţele de la Desigual, despre care vă povesteam cu ceva timp în urmă. Doar că blogul ei nu este despre hăinuţe pline de culoare, ci despre case pline de culoare şi viaţă încărcată de optimism. Şi nu scap ocazia să vă spun un secret: casele şi decoraţiunile interioare sunt unele dintre fascinaţiile vieţii mele, chiar dacă nu am scris un rând pe blog despre ele, până acum. Însă promit să îmi iau revanşa şi să trec şi mai des pe la Adela, căci este una din cele mai bune surse de inspiraţie.

adelaparvu.com despre interioare marocane, cartea Marrakesh by Design
Sursa
Dar am trecut şi până acum destul, să ştiţi, şi de aceea vă pot ademeni şi pe voi să o faceţi, spunându-vă ce veţi găsi pe la ea:

- case pline de culoare şi de viaţă;

- oameni deosebiţi, speciali şi iubitori de frumos, despre care Adela scrie cu multă bucurie. Oameni care-şi construiesc, amenajează şi decorează case de vis. Oameni care-şi urmează  propriile visuri, fără a ţine cont de părerea dezaprobatoare a celor ce îşi înscriu viaţa doar în linii arhicunoscute. Oameni care construiesc ceva unic, ceva inedit, dar întotdeauna foarte frumos. Meşteşugari cu mâini dibace, designeri cu idei aparte, constructori de case altfel sau oameni din toate meseriile ce îşi schimbă cursul vieţii şi merg după visele lor. Şi veţi vedea cu câtă pasiune îi caută Adela, prin târguri, expoziţii şi reviste româneşti sau străine;

- decoraţiuni inerioare pline de bun gust, de originalitate şi culoare, clasice sau rustice, dar mereu fascinante;

 - si nu în ultimul rând, veţi descoperi ce înseamnă un blog de binemeritat succes. Nu, Adela nu scrie despre cum se face un blog de succes, dar munca ei în această direcţie este un model pentru noi cei ce avem bloguri. Este extrem de harnică, scrie foarte mult, pune multă pasiune în articole - toate documentate şi cu poze fantastice.

Adela Pârvu provine din presa scrisă, unde a pus temelia şi a condus câteva cunoscute titluri din categoria home & garden. Şi-a dat demisia din funcţia de redactor şef pentru că nu a vrut să pună în aplicare o concediere decisă de acţionari. Şi apoi s-a apucat de blogging. Şi pentru toate acestea îi transmit pe această  cale, toată admiraţia mea.

Aş vrea să vă recomand câteva articole, dar nu m-am putut hotări. Mergeţi voi pe blogul Adelei, deschideţi câteva dintre ele, la întâmplare, şi veţi înţelege cum de nu m-am putut decide.

Sper că veţi găsi multă inspiraţie la Adela şi vă invit la lectură plăcută!

Dar trebuie să vă avertizez că blogul ei provoacă dependenţă. Sunt una dintre abonaţii ei şi nu vreau să vă povestesc de câte ori îl vizitez şi cât timp petrec acolo, citind, admirând şi visând.

"O viaţă avem, colorată să fie!", este îndemnul Adelei Pârvu.  

Mihaela Dămăceanu 

Etichete: