Un interviu extraordinar

Dragele mele, nu ştiu alţii cum sunt, dar eu m-am bucurat extrem de mult când am citit la Claudia, acest interviu cu Lisa See. M-am bucurat enoooorm pentru Claudia, pentru noi bloggerii şi pentru români. Căci trebuie să recunosc că nici prin cap nu mi-a trecut, ca o scriitoare de un asemenea calibru să fie atât de amabilă încât să acorde un interviu unui blogger român. Unui blogger care munceşte foarte mult, pe care îl admir de atâta vreme, dar tot nu credeam că aşa ceva se poate.

Dimineaţa la prima oră, când am văzut postarea în blogroll, clickul meu a fost instictiv. Am citit, m-am bucurat mult şi nu am apucat să scriu vreun rând, căci trebuia să fug spre serviciu. Dar mi-am propus de pe drum să scriu acest articol şi să vi-l recomand şi vouă. 


Repet, nu ştiu ce veţi crede voi, dar mie mi-a părut un lucru extraordinar, un lucru deosebit să obţii un asemenea interviu şi m-am simţit puţin mândră că blogosfera noastră se poate lăuda cu aşa ceva. Mi-ar plăcea mult să-l citiţi şi să vă bucuraţi şi voi, este frumos scris şi ne dezvăluie lucruri despre scriitoare pe care nu le ştiam.

Măturisesc cu jenă, că nu am apucat să citesc vreo carte scrisă de Lisa See, chiar dacă îmi doream de mult.

Acest interviu m-a convins să o fac şi sigur voi lua în curând o carte de-a ei!

A, şi m-a emoţionat mult acest pasaj:

" Lisa: Primul lucru pe care aş dori să vi-l spun este MULŢUMESC pentru că îmi citiţi cărţile. Nici nu ştiţi cât de minunat este acest lucru pentru mine. Stau de obicei singură în camera mea în faţa computerului. Scriu, scriu, scriu. Cum lucrez şi mă pierd în imaginaţia mea, e greu să îmi închipui – sau chiar să cred – că există oameni în cealaltă parte a lumii care poate îmi vor citi cărţile. E absolut copleşitor. Aşa că vă mulţumesc din nou. Şi încă un lucru. Sper ca într-o bună zi editorul meu să mă aducă în România aşa încât să vă pot întâlni pe voi toţi."

Mulţumim Lisa, mulţumim Claudia şi felicitări din tot sufletul!

Mihaela Dămăceanu 

Etichete: