Eva Luna - Isabel Allende



Eva Luna de Isabel Allende
Tot citind eu despre Isabel Allende dupa ce am terminat Caietul Mayei, imi propusesem ca urmatoarele carti scrise de ea sa fie Eva  Luna si Casa Spiritelor. Si uite ca o colega mi-a sarit in ajutor si mi-a imprumutat-o pe prima. Multumesc frumos, Elena!

La fel ca in Caietul Mayei si in Despre dragoste si umbra, Isabel Allende nu te lasa sa traiesti pana nu-i termini cartea. O devorezi pe seara, pe drumuri si peste tot pe unde apuci in cursul zilei.
O gasiti aici si este la oferta.

Ca si Elif Shafak, Isabel Allende este un fel de Sheherezada ce nu conteneste sa inventeze si sa spuna povesti, cu un dar absolut fantastic de a te captiva. Fantastice sunt si universurile create de cele doua scriitoare, chiar daca lumile lor apartin unor orizonturi geografice diferite.



Pe langa harul de povestitor, gasesc in cartile lor si o oarecare similitudine a constructiei: imbinarea mai multor povesti, planuri si locatii si incadrarea destinelor personajelor principale intr-un context istoric zbuciumat.


Eva Luna mi-a parut foarte trista in prima ei jumatate. Nu am avut de lucru si i-am citit baiatului cateva pasaje. De obicei asculta cu placere, dar acum m-a intrebat dupa o jumatate de ora de ce ii citesc lucruri atat de triste. Avea dreptate!

Eva pare a fi destinata unei vieti de servitoare, pe care o incepe de la 7 ani si care o duce prin casele unor oameni cat se poate de stranii: un medic ce imbalsameaza cadavre, un ministru ticnit, o matroana cu suflet bun, un General, Omul cu Gardenie, un turc dintr-un sat indepartat. De cate ori fuge din cate o asemenea casa, intalneste pe strazile orasului alte personaje de poveste.

Si pentru ca am zis a nu stiu cata oara poveste, sa va spun ca si Eva era o povestitoare, o alta Sheherezada cu har. Acest dar si curajul au fost calitatile ce au ridicat-o si au scos-o din viata grea ce nu parea a avea vreun sfarsit.
Eva Luna de Isabel Allende

Rolf Carle se naste in Europa nazista si nici el nu pare a fi harazit unei vieti prea tihnite. Copilaria ii este zguduita de un tata dement si de unul dintre cele mai cumplite episoade descrise in carte, in care soldatii rusi duc tot satul intr-un fost lagar, pentru a ingropa victimele nazistilor:

"Primavara se oprise la portile inchisorii, totul era gri, invaluit in ceata iernii care se eternizase aici. Oamenii s-au oprit langa baraci, inghesuiti unii in altii, atingandu-se pentru a prinde curaj, apasati de linistea de caverna, de cerul de cenusa. Comandantul a dat un ordin si soldatii i-au impins ca pe vite, ducandu-i spre cladirea principala. Si-atunci i-au vazut pe toti. Erau cu duzinile, ingramaditi pe pamant, unii peste altii, rasuciti, dezmembrati, ca o gramada de lemne albicioase. La inceput nici nu au crezut ca ar fi vorba de trupuri omenesti, pareau niste marionete ale unui teatru macabru, dar rusii i-au impins cu pustile, i-au lovit cu paturile armelor si i-au obligat sa se apropie, sa miroasa, sa priveasca, sa permita ca acele chipuri osoase si oarbe sa li se intipareasca in memorie, ca gravate cu fierul rosu. Fiecare si-a auzit bataile inimii si nimeni n-a scos o vorba, caci nu era nimic de spus. Au ramas nemiscati cateva minute lungi; comandantul a luat o cazma si i-a intins-o primarului. Soldatii imparteau unelte celorlalti."

Eva Luna de Isabel Allende

Prin intermediul lui scriitoarea ne mai prezinta un personaj nebun care era nimeni altul decat tatal. Dupa moartea acestuia, ca sa il salveze, mama il trimite in America de Sud, intr-o tara pe care Isabel Allende nu ne-a dezvaluit-o, dar unde era suficienta coruptie pentru toata lumea, dar si revolte, bogatie, exotism si saracie.

"El cunostea bine orasul, se deplasa agatat de scarile sau tamburinele autobuzelor si, urmandu-mi indicatiile vagi si gratie talentului sau de a se orienta, am ajuns pe versantul unui deal pe care se inghesuiau case facute din materiale de aruncat, cartoane, tabla de zinc, caramizi, pneuri uzate. Arata exact ca alte cartiere de acest fel, dar am recunoscut imediat groapa de gunoi de la poalele dealului. Acolo se descarcau camioanele municipalitatii si daca priveai de sus vedeai stralucirea fosforescenta verde-albastruie a mustelor."

Dupa multe peripetii, in urma carora Eva ajunge sa scrie seriale de succes si Rolf devine un fotoreporter cunoscut, destinul celor doua personaje se impleteste si finalul cartii este unul fericit:

"Pe urma ne-am iubit pur si simplu o perioada cuviincioasa, dupa care dragostea s-a uzat si s-a destramat. Sau poate lucrurile nu s-au intamplat asa. Poate ca am avut norocul sa dam peste o dragoste exceptionala si n-a fost nevoie sa o inventez, doar s-o invesmantez in straie de sarbatoare ca sa ramana mai mult in amintire, conform principiului dupa care e cu putinta sa-ti construiesti realitatea asa cum vrei. Am cam exagerat spunand, de exemplu, ca luna noastra de miere a fost ceva nemaipomenit, ca a reusit sa modifice spiritul satului de opereta si ordinea naturala, ca stradutele au inceput sa suspine, porumbeii si-au facut cuib in ceasurile cu cuc, migdalii din cimitir au inflorit intr-o singura noapte si catelele unchiului Rupert au intrat in calduri inainte de sezon"



Parerea mea este ca Eva Luna va ramane una dintre cele mai frumoase carti citite. O carte ce impleteste cu maiestrie jungla deasa si verde cu orasul haotic, favelele cu conacele, generalii cu servitorii, personajele stranii cu  revolta, revolutia cu linistea, durerea cu bucuria. Pe scurt, fascinanta lume sud-americana cu harul de a spune povesti de citit la lumina calda a inserarii.

Fotografiile reprezinta copertele cartii in diverse tari. La noi a fost editata de Humanitas -foto 1.

Mihaela Damaceanu

Etichete: ,