Lumini si umbre

Scriam deunazi ca una dintre bucuriile anului 2015 a fost  si vizita de Craciun la sora mea si va spuneam ca nu mai terminam amandoua de vorbit si povestit.

Una dintre temele discutiei a fost si modul in care anii, munca si viata transforma oamenii. Si chiar daca nu intotdeauna acesti factori isi pun amprenta in mod pozitiv asupra noastra, ce pot sa spun cu mandrie despre sora mea-Cristiana Bacalu, este ca asupra ei parca anii nu si-au pus emblema negativa.

Tot am incercat sa aflu ce si cum a facut ca sa reuseasca aceasta performanta si concluzia a fost ca modul de a gandi este determinant. Intai a incercat sa isi schimbe gandirea, sa elimine frica, sa capete incredere, in timp ce actiona cate-un pas, cate-un pas.


De cativa ani incoace, parca este o fantana nesecata de energie. Ba este la un curs, ba tine un curs, ba participa la un maraton, ba la un eveniment monden. Una peste alta, de cativa ani buni isi traieste viata foarte intens si frumos!

Si ca un bun psiholog ce este, transmite si celor ce isi doresc sa primeasca, o parte din invatatura dobandita.
Pe 22 ianuarie 2016, la ora 18,30, organizeaza impreuna cu Galia un workshop intitulat "Lumini si umbre", intr-o frumoasa si calda locatie din Bucuresti.

Ea isi incepe anul cu dreptul si ne invita si pe noi sa facem acelasi lucru. Eu raspund cu bucurie, pe 22 ianuarie voi fi prezenta la "Casa Margarit", mare si important bagator de seama si ajutor de nadejde :)

"Incepe anul cu dreptul, facand ceva ce poate nu ai mai facut in ultima vreme. Petrece timp de calitate, cu oameni deosebiti, intr-un loc minunat, invatand ceva nou. Iesi din zona de confort acum si fii altfel decat ai fost intotdeauna.
Socializeaza. Invata. Cunoaste.
Pe scurt, traieste la maximum de potential.
Un atelier de terapii ocupationale in care vei fi model pentru o clipa, fotograf pentru o vreme si curcubeu pentru o viata.

Lumini si umbre !
E un film ? E o carte? Te intrebi fara sa mai continui sirul intrebarilor.
Nu, iti raspund. E o stare. A mea, a ta, a tuturor.
Asta suntem mereu, lumini si umbre. Uneori umbre mai mult decat lumini.
Umbra e nesiguranta, nelinistea, neincrederea si toate Nu-urile si nemultumirile care ne domina viata.
Si totusi umbra fiintei noastre da farmec luminii din noi.
Viata nu e doar in alb, negru sau gri, ea inseamna si culori impletite printre toate tonurile de gri.
Imprieteneste-te cu umbra ta si lumina din tine se va transforma intr-o ploaie de culori. Iubeste umbra pentru a ajunge culoare. Traieste cu umbra pentru a fi apoi curcubeu.
Daca vrei sa-ti intalnesti umbra vino cu noi la atelierul de Lumini si umbre, locul unde vii cu indoiala ta si pleci lumina.
Nu ezita! Nu te rusina! Nu te ascunde!"


Daca va intereseaza, detalii mai multe gasiti aici

Mihaela Damaceanu


Etichete: